duminică, 19 mai 2019

1 Mai in stil Balkanic


  Povestea noastră începe in dimineața zilei de 1 mai, când am pornit la drum spre Timișoara. Aici am petrecut o după-masă plăcută, iar a doua zi am pornit din nou la drum, de data asta spre Belgrad. Deși la început nu eram siguri de ce ne așteaptă, cu cât ne apropiam mai mult de granița, cu atât euforia și spiritul balcanic începeau să ne cuprindă din ce în ce mai tare.

  Odată trecuți de grănicerul cel poznaș care îmi trase cu ochiul, transformându-mă în subiectul de conversație al lui Dan și Mirela, care deja își imaginau o întreaga conspirație, însă încetișor peisajul de campie devenise atâta de monoton încât aproape ne luase pe toți somnul.

  Singurul lucru care ne mai ținea treji era gândul la Belgrad și la ceea ce avea să ne aștepte acolo, și cu cât ne apropriam mai tare, cu atâta imaginația noastră zburda fericită ca un copil ce se bucură de prima zi de vacanță.
  Ajunși la periferia orașului ne minunăm de contrastul dintre clădirile noi și cele vechi, de nenumăratele pete de culoare date de desenele de graffiti, pe zidurile cenușii ale clădirilor bombardate nu cu mult timp în urmă.


  Parcă nici nu ne-am dat seama când am ajuns la destinație, și anume, pe una din străduțele care duc la măreața catedrală Sf. Sava, una dintre cele mai impunătoare biserici ortodoxe din lume, având 70 de metri înălțime și o suprafață de aproximativ 3500 mp. Catedrala este situată pe locul unde otomanii avândul în frunte pe Sinan Pașa, i-au învins pe sîrbi în aprilie 1594, cînd aceștia au ars  Moaștele Sfântului Sava Nemanj.

  Apropiindu-ne de ea, ne dăm seama ca din fața impozantei biserici se  auzea o muzica de fanfară, care ne duse cu gândul direct la muzica lui Goran Bregovic. Și mare ne-a fost mirarea să ne nimerim în mijlocul unei nunți, care tocmai ce începuse.


  Dan prins în vrăjile muzicii, refuza să plece de acolo și fără să își dea seama se trezește în mijlocul mulțimii de nuntași și gura-cască, veniți acolo pentru eveniment.  Abia dupa ce ajungem la gazda noastră aflăm că era nunta unuia dintre cei mai bogați oameni din Serbia, și că nici nu se putea să fim mai norocoși decât atât.
  În acea zi, sau mai bine zis în ce ne-a mai rămas din ea, am făcut un tur rapid de vreo 10 km, în care am încercat să cuprindem aproape tot centrul orașului.

 

  A doua zi, neputând sa ne decidem cu toți asupra acelorași obiective, eu si cu Leo vizitam Muzeul lui Tesla, iar Dan cu Mirela au mers să cutreiere orașul, urmând să ne întâlnim pe una din cele mai faimoase străzi din Belgrad, Kneza Mihailova, stradă care poartă numele lui Mihailo Obrenović III prinț al Serbiei, și are o mulțime de clădiri frumoase, construite în mare parte prin anii 1870.

 

  După ce am luat luat masa la Mama Bergrad, unul din faimoasele restaurante de pe Kneza Mihailova, unde am putut savura câteva specialități sârbe. Pornim la drum cu ghidul nostru Sanja, în căutarea câtorva locuri mai ascunse turistului de rând.


  În ziua aceea am reușit sa facem vreo 22 de km pe jos, străbătând malul Savei pana la Zemun, un orășel micuț aflat la periferia Belgradului. Zemunul mi se părea atâta de familiar de mă simțeam ca acasă, străduțele lui mici și casele înghesuite una în alta, iar în mijlocul său pe un deal se zărea un turn și o biserica, nici nu va puteți imagina ce priveliște era din vârful turnului.

  Fugăriți de o furtună, coborâm în grabă din turn și luăm un autobuz care ne-a dus până în cartierul Skardarlija, unde ne adăpostim la o terasă, lasându-ne fermecați de mâncarea sîrbească alături de berea locala Jefe. Iar ca seara să fie și mai placută ne trezim cu o trupă de lăutari care au început să ne cânte pe românește.
 

 
 
  Iar pentru ca experiența noastră sa fie și mai placută a doua zi aflăm că se împlinesc 39 ani de la moartea liderului iugoslav Josif Broz Tito, al cărui muzeu tocmai vroiam să îl vizităm. Și probabil că cel mai entuziasmat dintre noi a fost Dan, care a trăit din plin momentele cand sârbi se închinau și lăsau câte un buchet de flori pe mormântul părintelui Iugoslaviei.

  Mulțumiți de cele văzute ne îndreptăm spre centru unde ne lăsăm purtați de simțurile lui Dan direct pe terasa unui restaurant din cartierul Montenegrean al Belgradului.
 

  După ce ne delectăm papilele gustative, ne îndreptăm spre vechea fortăreață Singidunum, așezare care a pus bazele orașului de astăzi, iar numele acesteia este de origine Celtic, fiind ridicată de tribul de celții Scordisci care s-au așezat în această zonă prin secolul III, înainte de Hristos.
   La intrarea în fortăreață ne aștepta Sanja, care urma să ne plimbe printre zidurile vechii, ce poartă amintirea numeroaselor popoare care au trecut pe aici.

  Ghidul nostru ne arată o bisericuța îmbrăcată aproape cu totul în iederă, iar în momentul în care intrăm în biserica Sfânta Ruzica, îmi arată candelabrele, trei la număr și care sunt făcute aproape integral din gloanțele culese de prin împrejurimile fortăreței. Acele candelabre, pe cât erau de frumoase, pe atât îți dădeau un sentiment apăsător de tristețe.


  În partea de vest a fortăreței aflăm de faimoasa statuie a lui Victor, un bărbat bine făcut, care stă gol pușcă, sfidător cu fața către capitala imperiului habsburgic și cu spatele către capitala imperiului otoman. O legendă urbană spune că ar fi fost poziționat așa în mod intenționat, iar curiozitatea din noi ne face să scoatem telefonul și să verificăm pe busolă coordonatele și chiar așa era.



  Restul acelei serii l-am petrecut străbătând străduțele Belgradului, animate de oameni veseli, trubaduri și muzicieni, care îi dădeau un aer atăt de boem, încăt îl transformau, parcă, într-un fel de Montmartre, dar mult mai balcanic. Iar spre finalul serii ne-am oprit la un pahar de vin și-o ciorba, pentru Leo, într-un restaurant micuț din cartierul Velike Stepenice, care era cocoțat pe malul de către râul Sava, și de unde ne-am putut bucura de o priveliște deosebită, sub atenta supraveghere a lui Tito.



  Cu astea fiind spuse, scurta noastră poveste se încheie aici, lăsăm în urmă Belgradul cu speranța că îl vom revedea cât de curând și poate data viitoare vom vedea mai mult decât atât.
 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu