duminică, 16 iunie 2019

Dealuri în ceață, luna plină și ursul brun

   Ceața deasă se ridică din ce în ce mai sus, până când a ajuns să acopere întreaga vale, făcând dealurile să dispară în valurile sale alburoase.
   Iar pe măsură ce urcam pe cărarea îngustă și întortocheata simțeam cum mă cuprinde și pe mine din toate părțile, lăsându-mi puține șanse de vizibilitate.
   Însă odată ajuns sus, te copleșește priveliștea creată de apusul care se amestecă cu ceața și lumina difuză a lunii mari și rotunde, ce își face simțită prezența din ce în ce mai tare.
   N-a trecut mult și ceața se ridică împrăștiindu-se peste pădure, și lăsand dealurile în puțina lumină ce mai era.
   Si în timp ce savuram eu peisajul, mare mi-a fost mirarea să observ pe pajiștea de dincolo de vale, un urs brun, care se plimba în tihnă, de-a lungul lizierei pădurii.
   Stau și mă uit la el, cum merge așa legănat și fără de vre-un stres, până când se pierde între copacii de la marginea văii.
   Și ma gândesc eu, ca s-o fi dus și el să bea apă proaspătă, că la ce căldură a fost azi sigur i-o fi fost și lui sete.