Și acum ce facem...?

  Zice o fetiță de aproximativ 5 ani către tatăl său, când ajunge pe porțiunea de drum cu noroi, care ducea la cascadă. Drum circulat în mare parte de către turiștii tipici Văi Prahovei, al căror singur țel era să ajungă la un loc cât mai cunoscut, să își facă un Selfie și apoi să-l pună repede pe INSTA sau FB.

  Auzind-o pe acea fetiță nu am putut să nu trag o concluzie, poate pripită, cum că nu prea știa ea cum arată o potecă de munte, luându-mă și după ținuta lor de terasă, care de altfel era întâlnită la mai toți turiștii de pe acela traseu. 

  În acea clipă îmi trece rapid prin minte imaginea unei tipe întâlnită la Cascada cu pricina. O fata de aproximativ 25 de ani ce purta o pereche de pantalonii roși semi-transparenți și teniși albi. Fată care  se chinuia să-și facă "selfie-ul" perfect alunginduşi buzele ca o adevărată "piți" în fața cascadei, tipă care în scurtul timp petrecut acolo a reușit să-și atragă câțiva admiratori fideli ce i-au urmărit pantalonii semi-transparenți până la coborâre.

  Așa ca nu îmi rămâne decât sa va întreb...   Și acum ce facem ?

  Îi spunem fetiței sa meargă mai departe să își facă și ea un selfie cu tătticu, ca să îl aibă drept amintire pe când va fi și ea ca tipa în pantaloni roși. Iar apoi să îi cumpere tatăl ei o punga de chips-uri și o doză de suc, pe care la coborâre le va arunca pe jos în pădure.

  Sau să-i zicem să meargă înapoi acasă să se joace mai departe pe tabletă. Fiindcă aici nici nu intră în discuție altceva...

  Eu unul știu sigur ce o să fac, o să o iau încet pe cealaltă cărare plină de noroi și buruieni, care duce prin pădurea mărețiilor brazi, ce încă mai stau în picioare, încetișor acolo sus unde nu se văd decât crestele munților, unde nu se simte decât vântul și arșița soarelui, iar de auzit nu se aude decât un singur lucru ... și anume ... Liniștea !

Running away

   Fugim și iar fugim de tot ce nu ne place și de gândurile cu care nu vrem sa avem de a face, dar de noi înșine nu putem fugi niciodată. Iar cu cât fugim mai mult de ceea ce ne este teamă, cu atât se va înfăptui mai repede.
   De ce ne este frică de veșnica schimbare, când noi înșine suntem în continuă mișcare. Nu ne dăm seama că în fiecare an reluăm ciclul exact ca și natura care în fiecare primavară o ia de la capăt.
   Aceasta mișcare de reînoire este în noi, doar că nouă ne este prea mare teamă de ea, ca să ne dăm seama. Și cu cât ne legam mai mult de ceva, cu atât universul ne dovedește că greșim. Și ne trage frumos "un șut în fund", ca să ne trimită un pas înainte. 😄

   Luați exemplu natura unde totul este flexibil și maleabil. Unde copacii care se îndoaie nu sunt doborâți de vânt, iar până și cea mai dură stâncă nu poate face față unui firicel de apă.

   Căci după cum zicea Leonardo Da Vinci  "Între toate lucrurile care ne înconjoară, esența nimicului este cea mai mare."

Cu toții avem nevoie de iubire

   Cu toții am cunoscut în viața asta o persoană cu care ne-am înțeles ca și când am fi știut-o de o veșnicie. Oameni cu care avem atât de multe lucruri în comun și pe care decoperim că îi cunoaștem atât de bine, ca și cum au trăit tot timpul alături de noi.  

   Câteodată ne sunt apropiați, alteori sunt străinii pe care îi cunoaștem din întâmplare, însă să nu există nimic întâmplător, totul se întâmplă cu un scop.

   Iar din fiecare lucru și de la fiecare persoană ne este dat să învățăm ceva. Și probabil cea mai de preț lecție care ne este dată să o învățăm în viață este iubirea.                      

   Cum cu totii am iubit sau am fost iubiți de cineva, fie că este vorba de dragostea față de părinții,  bunicii, frații, prietenii sau iubiți, ne putem da seama că dragostea pe care ne-o purtăm reciproc ne umple sufletele cu energia necesară pentru a putea merge înainte zi de zi.

   De aceea iubirea este cea mai de preț comoară a noastră, de care trebuie să ne îngrijim în fiecare clipă, dar pe care nu trebuie să o ascundem undeva înăuntrul nostru, ci să o dăruim tuturor celor care au nevoie de ea.

   Și să nu uităm un lucru, cu toții avem nevoie de iubire, indiferent că suntem tinerii sau bătrâni, și indiferent dacă suntem cunoscuții de o viață sau străinii care se intălnesc pentru prima dată.

   Fiindcă cu toții avem nevoie de iubire ! 

Legile lui Zamolxis

Fiindcă azi este 1 Decembrie - ziua națională a românilor, dar și fiindcă ieri a fost anul nou dacic, sărbătoare ținută de strămoșii noștri, care îl venerau pe Zamolxis, m-am gândit să vă distribui câteva fragmente din Legile lui Zamolxis preluate din cartea lui  Remer Ra, care mi s-au părut foarte interesante:

" Dincolo de curgerea timpului si de cugetarea zeilor, este Focul cel Viu si Vesnic, din care vin toate si prin care fiinteaza toate cele ce sunt. Totul si nimicul sunt suflarea Sa, golul si plinul sunt mainile Sale, miscarea si nemiscarea sunt picioarele Sale, nicaieri si peste tot este mijlocul Sau, iar chipul Sau este lumina. Nimic nu este faptuit fara de lumina si tot ce vine din lumina este viata si ia faptura. Lumina omului este gandul sau si aceasta este averea sa cea mai de pret. Lumina prinde putere prin cuvant, iar vointa omului aprinde focul prin care se faptuiesc toate cele ce sunt in jurul sau. 

Fii ca muntele cel semet si ridica a ta lumina mai presus de cele ce te inconjoara. Ia aminte la copacul cel falnic, cu cat este mai inalt cu atat radacinile sale sunt mai adanci in pamant, caci din pamant isi trage taria, nu uita asta. Cu cat te ridici mai mult, cu atat trebuie sa cobori mai mult, caci masura ridicarii este aceeasi cu masura coborarii. 

Priveste raul si ia aminte la invatatura sa. La inceput este doar un firicel de apa, dar creste tot mai mare ... Asemenea este si gandul cel bun si drept randuit, el isi face loc printre pietre si stanci, nu tine seama de nimic, isi urmeaza drumul si nimic nu-i sta in cale.  Astfel sa iei seama la gandul tau unde trebuie sa ajunga si vei vedea ca nimic nu poate opri drumul sau. Sa-ti fie gandul limpede pana la sfarsit; multe se vor ivi in calea sa, caci firea lucrurilor din jur este miscatoare asemeni apelor. 

Nu judeca oamenii dupa greutatea lor, dupa puterea lor, dupa averea lor, dupa frumusetea lor sau dupa ravna lor, caci si unul si altul a lasat din ceva pentru a creste in altceva.  Nu iti lega sufletul de nimic lumesc, de lucruri, de dobitoace, argint sau aur, caci ele asa cum vin, asa pleaca. Dupa orice zi vine si noaptea, iar dupa iarna vine primavara, caci asa este randuit si asa este firea lucrurilor. Toate cele ce se vad, se nasc, cresc si apoi se intorc de unde au plecat.

Precum copacul cel falnic creste langa cel mic fara a-i face rau, asa sa fiti intre voi; cel mare sa nu loveasca pe cel mic si nici sa-i amarasca sufletul, caci va avea datorie mare de dat, la fel ca si hotul. Arunca un lemn pe rau si mai multe vor veni din susul sau catre tine. Adu-i multumire semenului tau, adu-i lumina pe chip si in suflet, iar toate acestea le vei gasi mai tarziu inflorite in inima ta. 

Ramai mereu in racoarea sufletului tau, dar daca mania se aprinde in tine, ia seama ca nu cumva sa treaca de vorba ta. Mania vine din teama si nu a locuit dintru inceput in inima ta; daca nu creste prin trufie, ea se intoarce de unde a plecat. Trufia inchide poarta intelepciunii, iar cel trufas se pune singur langa dobitoace. Intelepciunea este mai pretuita decat toate cele ce se vad cu ochii, ea este aurul mintii si sufletului tau si este rodul cunoasterii udata de vreme. 

Fii bland si rabdator cu cei de langa tine, caci asa cum te porti tu cu ei, asa se poarta si altii cu tine, caci simtirea lui este la fel cu simtirea ta, din aceeasi suflare este si simtirea lui, iar lumina ce vede prin ochii lui este din aceeasi lumina cu cea care vede prin ochii tai. 

Soarbe cunoasterea de la cei cu barba alba si nerosita de vin si lasa vremea sa o imbrace cu intelepciune. Nu privi la trupul lor slabit si garbovit, caci toate acestea sunt plata lor pentru cunoasterea lucrurilor si cresterea intelepciunii.  

Multumeste pamantului pentru toate cele ce-ti ofera, multumeste cerului pentru ploaia care iti hraneste pamantul, multumeste soarelui pentru caldura si lumina casei tale si a pamantului tau, multumeste lunii pentru linistea somnului tau, multumeste stelelor ca vegheaza asupra somnului tau, multumeste muntelui pentru povetele si fierul ce-l iei din el, multumeste padurii pentru tot ce iei de acolo, multumeste izvorului pentru apa ce-o bei, multumeste copacului pentru lucrarile ce-ti arata, multumeste omului bun ce-ti aduce bucurie si zambet pe chip. 

Iata dar calea de inceput: cumpatarea in toate cele ce faci, ascultarea de batrani si de cei intelepti, harnicia, multumirea cu ceea ce ai, ferirea de neadevar si de vorbele desarte, ferirea de cearta si de manie, buna purtare intre semeni. Dimineata sa te trezesti cu ele in minte, ziua sa le porti mereu cu tine, seara sa le ai cu tine in somn, iar astfel, supararea, lipsa, amaraciunea, neputinta, boala si rautatea altora nu se vor atinge de tine. 

Dincolo de acestea se afla iubirea, vointa, curajul, rabdarea, modestia, iar ele ridica omul cu adevarat. Acestea sunt cele ce te apropie de Focul cel Viu si Vesnic, iar prin ele, calea ta urmeaza calea zeilor, dar ingroparea lor te arunca mai jos de dobitoace. Doar prin ele primesti adevarata cunoastere si intelepciune, adevarata putere, adevarata bucurie, adevarata bogatie, rodnica si trainica lucrare. 

Nu este usoara cararea zeilor, dar nu uita ca omul poate cuprinde in iubirea sa mai mult decat poate cuprinde in ura sa, caldura se ridica mai mult decat poate cobori frigul, cel ce este deasupra vede mai multe decat cel ce este dedesubt, usorul se intinde mai mult decat se intinde greul, lumina razbate mai mult decat poate razbate intunericul, puterea care uneste este mai mare decat puterea ce desparte. "