Legile lui Zamolxis

Fiindcă azi este 1 Decembrie - ziua națională a românilor, dar și fiindcă ieri a fost anul nou dacic, sărbătoare ținută de strămoșii noștri, care îl venerau pe Zamolxis, m-am gândit să vă distribui câteva fragmente din Legile lui Zamolxis preluate din cartea lui  Remer Ra, care mi s-au părut foarte interesante:

" Dincolo de curgerea timpului si de cugetarea zeilor, este Focul cel Viu si Vesnic, din care vin toate si prin care fiinteaza toate cele ce sunt. Totul si nimicul sunt suflarea Sa, golul si plinul sunt mainile Sale, miscarea si nemiscarea sunt picioarele Sale, nicaieri si peste tot este mijlocul Sau, iar chipul Sau este lumina. Nimic nu este faptuit fara de lumina si tot ce vine din lumina este viata si ia faptura. Lumina omului este gandul sau si aceasta este averea sa cea mai de pret. Lumina prinde putere prin cuvant, iar vointa omului aprinde focul prin care se faptuiesc toate cele ce sunt in jurul sau. 

Fii ca muntele cel semet si ridica a ta lumina mai presus de cele ce te inconjoara. Ia aminte la copacul cel falnic, cu cat este mai inalt cu atat radacinile sale sunt mai adanci in pamant, caci din pamant isi trage taria, nu uita asta. Cu cat te ridici mai mult, cu atat trebuie sa cobori mai mult, caci masura ridicarii este aceeasi cu masura coborarii. 

Priveste raul si ia aminte la invatatura sa. La inceput este doar un firicel de apa, dar creste tot mai mare ... Asemenea este si gandul cel bun si drept randuit, el isi face loc printre pietre si stanci, nu tine seama de nimic, isi urmeaza drumul si nimic nu-i sta in cale.  Astfel sa iei seama la gandul tau unde trebuie sa ajunga si vei vedea ca nimic nu poate opri drumul sau. Sa-ti fie gandul limpede pana la sfarsit; multe se vor ivi in calea sa, caci firea lucrurilor din jur este miscatoare asemeni apelor. 

Nu judeca oamenii dupa greutatea lor, dupa puterea lor, dupa averea lor, dupa frumusetea lor sau dupa ravna lor, caci si unul si altul a lasat din ceva pentru a creste in altceva.  Nu iti lega sufletul de nimic lumesc, de lucruri, de dobitoace, argint sau aur, caci ele asa cum vin, asa pleaca. Dupa orice zi vine si noaptea, iar dupa iarna vine primavara, caci asa este randuit si asa este firea lucrurilor. Toate cele ce se vad, se nasc, cresc si apoi se intorc de unde au plecat.

Precum copacul cel falnic creste langa cel mic fara a-i face rau, asa sa fiti intre voi; cel mare sa nu loveasca pe cel mic si nici sa-i amarasca sufletul, caci va avea datorie mare de dat, la fel ca si hotul. Arunca un lemn pe rau si mai multe vor veni din susul sau catre tine. Adu-i multumire semenului tau, adu-i lumina pe chip si in suflet, iar toate acestea le vei gasi mai tarziu inflorite in inima ta. 

Ramai mereu in racoarea sufletului tau, dar daca mania se aprinde in tine, ia seama ca nu cumva sa treaca de vorba ta. Mania vine din teama si nu a locuit dintru inceput in inima ta; daca nu creste prin trufie, ea se intoarce de unde a plecat. Trufia inchide poarta intelepciunii, iar cel trufas se pune singur langa dobitoace. Intelepciunea este mai pretuita decat toate cele ce se vad cu ochii, ea este aurul mintii si sufletului tau si este rodul cunoasterii udata de vreme. 

Fii bland si rabdator cu cei de langa tine, caci asa cum te porti tu cu ei, asa se poarta si altii cu tine, caci simtirea lui este la fel cu simtirea ta, din aceeasi suflare este si simtirea lui, iar lumina ce vede prin ochii lui este din aceeasi lumina cu cea care vede prin ochii tai. 

Soarbe cunoasterea de la cei cu barba alba si nerosita de vin si lasa vremea sa o imbrace cu intelepciune. Nu privi la trupul lor slabit si garbovit, caci toate acestea sunt plata lor pentru cunoasterea lucrurilor si cresterea intelepciunii.  

Multumeste pamantului pentru toate cele ce-ti ofera, multumeste cerului pentru ploaia care iti hraneste pamantul, multumeste soarelui pentru caldura si lumina casei tale si a pamantului tau, multumeste lunii pentru linistea somnului tau, multumeste stelelor ca vegheaza asupra somnului tau, multumeste muntelui pentru povetele si fierul ce-l iei din el, multumeste padurii pentru tot ce iei de acolo, multumeste izvorului pentru apa ce-o bei, multumeste copacului pentru lucrarile ce-ti arata, multumeste omului bun ce-ti aduce bucurie si zambet pe chip. 

Iata dar calea de inceput: cumpatarea in toate cele ce faci, ascultarea de batrani si de cei intelepti, harnicia, multumirea cu ceea ce ai, ferirea de neadevar si de vorbele desarte, ferirea de cearta si de manie, buna purtare intre semeni. Dimineata sa te trezesti cu ele in minte, ziua sa le porti mereu cu tine, seara sa le ai cu tine in somn, iar astfel, supararea, lipsa, amaraciunea, neputinta, boala si rautatea altora nu se vor atinge de tine. 

Dincolo de acestea se afla iubirea, vointa, curajul, rabdarea, modestia, iar ele ridica omul cu adevarat. Acestea sunt cele ce te apropie de Focul cel Viu si Vesnic, iar prin ele, calea ta urmeaza calea zeilor, dar ingroparea lor te arunca mai jos de dobitoace. Doar prin ele primesti adevarata cunoastere si intelepciune, adevarata putere, adevarata bucurie, adevarata bogatie, rodnica si trainica lucrare. 

Nu este usoara cararea zeilor, dar nu uita ca omul poate cuprinde in iubirea sa mai mult decat poate cuprinde in ura sa, caldura se ridica mai mult decat poate cobori frigul, cel ce este deasupra vede mai multe decat cel ce este dedesubt, usorul se intinde mai mult decat se intinde greul, lumina razbate mai mult decat poate razbate intunericul, puterea care uneste este mai mare decat puterea ce desparte. "