1 Mai in stil Balkanic

  Povestea noastră începe in dimineața zilei de 1 mai, când am pornit la drum spre Timișoara. Aici am petrecut o după-masă plăcută, iar a doua zi am pornit din nou la drum, de data asta spre Belgrad. Deși la început nu eram siguri de ce ne așteaptă, cu cât ne apropiam mai mult de granița, cu atât euforia și spiritul balcanic începeau să ne cuprindă din ce în ce mai tare.

  Odată trecuți de grănicerul cel poznaș care îmi trase cu ochiul, transformându-mă în subiectul de conversație al lui Dan și Mirela, care deja își imaginau o întreaga conspirație, însă încetișor peisajul de campie devenise atâta de monoton încât aproape ne luase pe toți somnul.

  Singurul lucru care ne mai ținea treji era gândul la Belgrad și la ceea ce avea să ne aștepte acolo, și cu cât ne apropriam mai tare, cu atâta imaginația noastră zburda fericită ca un copil ce se bucură de prima zi de vacanță.

  Ajunși la periferia orașului ne minunăm de contrastul dintre clădirile noi și cele vechi, de nenumăratele pete de culoare date de desenele de graffiti, pe zidurile cenușii ale clădirilor bombardate nu cu mult timp în urmă.

  Parcă nici nu ne-am dat seama când am ajuns la destinație, și anume, pe una din străduțele care duc la măreața catedrală Sf. Sava, una dintre cele mai impunătoare biserici ortodoxe din lume, având 70 de metri înălțime și o suprafață de aproximativ 3500 mp. Catedrala este situată pe locul unde otomanii avândul în frunte pe Sinan Pașa, i-au învins pe sîrbi în aprilie 1594, cînd aceștia au ars  Moaștele Sfântului Sava Nemanj.

  Apropiindu-ne de ea, ne dăm seama ca din fața impozantei biserici se  auzea o muzica de fanfară, care ne duse cu gândul direct la muzica lui Goran Bregovic. Și mare ne-a fost mirarea să ne nimerim în mijlocul unei nunți, care tocmai ce începuse.

  Dan prins în vrăjile muzicii, refuza să plece de acolo și fără să își dea seama se trezește în mijlocul mulțimii de nuntași și gura-cască, veniți acolo pentru eveniment.  Abia dupa ce ajungem la gazda noastră aflăm că era nunta unuia dintre cei mai bogați oameni din Serbia, și că nici nu se putea să fim mai norocoși decât atât.

  În acea zi, sau mai bine zis în ce ne-a mai rămas din ea, am făcut un tur rapid de vreo 10 km, în care am încercat să cuprindem aproape tot centrul orașului.

 

  A doua zi, neputând sa ne decidem cu toți asupra acelorași obiective, eu si cu Leo vizitam Muzeul lui Tesla, iar Dan cu Mirela au mers să cutreiere orașul, urmând să ne întâlnim pe una din cele mai faimoase străzi din Belgrad, Kneza Mihailova, stradă care poartă numele lui Mihailo Obrenović III prinț al Serbiei, și are o mulțime de clădiri frumoase, construite în mare parte prin anii 1870.

 

  După ce am luat luat masa la Mama Bergrad, unul din faimoasele restaurante de pe Kneza Mihailova, unde am putut savura câteva specialități sârbe. Pornim la drum cu ghidul nostru Sanja, în căutarea câtorva locuri mai ascunse turistului de rând.

        

 

  În ziua aceea am reușit sa facem vreo 22 de km pe jos, străbătând malul Savei pana la Zemun, un orășel micuț aflat la periferia Belgradului. Zemunul mi se părea atâta de familiar de mă simțeam ca acasă, străduțele lui mici și casele înghesuite una în alta, iar în mijlocul său pe un deal se zărea un turn și o biserica, nici nu va puteți imagina ce priveliște era din vârful turnului.

  Fugăriți de o furtună, coborâm în grabă din turn și luăm un autobuz care ne-a dus până în cartierul Skardarlija, unde ne adăpostim la o terasă, lasându-ne fermecați de mâncarea sîrbească alături de berea locala Jefe. Iar ca seara să fie și mai placută ne trezim cu o trupă de lăutari care au început să ne cânte pe românește.

 

 

 

 

 

  Iar pentru ca experiența noastră sa fie și mai placută a doua zi aflăm că se împlinesc 39 ani de la moartea liderului iugoslav Josif Broz Tito, al cărui muzeu tocmai vroiam să îl vizităm. Și probabil că cel mai entuziasmat dintre noi a fost Dan, care a trăit din plin momentele cand sârbi se închinau și lăsau câte un buchet de flori pe mormântul părintelui Iugoslaviei.

   

  Mulțumiți de cele văzute ne îndreptăm spre centru unde ne lăsăm purtați de simțurile lui Dan direct pe terasa unui restaurant din cartierul Montenegrean al Belgradului.

 

  După ce ne delectăm papilele gustative, ne îndreptăm spre vechea fortăreață Singidunum, așezare care a pus bazele orașului de astăzi, iar numele acesteia este de origine Celtic, fiind ridicată de tribul de celții Scordisci care s-au așezat în această zonă prin secolul III, înainte de Hristos.
   La intrarea în fortăreață ne aștepta Sanja, care urma să ne plimbe printre zidurile vechii, ce poartă amintirea numeroaselor popoare care au trecut pe aici.

  Ghidul nostru ne arată o bisericuța îmbrăcată aproape cu totul în iederă, iar în momentul în care intrăm în biserica Sfânta Ruzica, îmi arată candelabrele, trei la număr și care sunt făcute aproape integral din gloanțele culese de prin împrejurimile fortăreței. Acele candelabre, pe cât erau de frumoase, pe atât îți dădeau un sentiment apăsător de tristețe.

 

  În partea de vest a fortăreței aflăm de faimoasa statuie a lui Victor, un bărbat bine făcut, care stă gol pușcă, sfidător cu fața către capitala imperiului habsburgic și cu spatele către capitala imperiului otoman. O legendă urbană spune că ar fi fost poziționat așa în mod intenționat, iar curiozitatea din noi ne face să scoatem telefonul și să verificăm pe busolă coordonatele și chiar așa era.

  Restul acelei serii l-am petrecut străbătând străduțele Belgradului, animate de oameni veseli, trubaduri și muzicieni, care îi dădeau un aer atăt de boem, încăt îl transformau, parcă, într-un fel de Montmartre, dar mult mai balcanic. Iar spre finalul serii ne-am oprit la un pahar de vin și-o ciorba, pentru Leo, într-un restaurant micuț din cartierul Velike Stepenice, care era cocoțat pe malul de către râul Sava, și de unde ne-am putut bucura de o priveliște deosebită, sub atenta supraveghere a lui Tito.

 

 

 

  Cu astea fiind spuse, scurta noastră poveste se încheie aici, lăsăm în urmă Belgradul cu speranța că îl vom revedea cât de curând și poate data viitoare vom vedea mai mult decât atât.
 

Viața, peștele și rabinul ;-)

  Viața... Nu cred că există ceva mai măreț pe lumea asta, însă nu toți știm să o valorificăm la maxim.
   Unii trec prin viață ca peștele prin apă, fără să le pese de ceva, iar alții se leagă de orice mărunțiș, ca scaiul de câine, creeînduși probleme din toate nimicurile.
  Bineînțeles că nu beneficiam cu toții de aceleași privilegii, însă dacă ne luăm după anumite filosofii totul se întâmplă cu un motiv.
  Și dupa cum bine zicea un bun prieten, viața-i o suferință, dar în același timp este un lucru minunat, însă bineînțeles că totul stă în ochii privitorului...
  Unora le este greu să se dea jos din pat dimineața, de frica că începe o nouă zi, iar alții sar în sus de bucurie odată cu soarele care răsare pe cer.
  Eu unul prefer să mă bucur de fiecare zi, chiar dacă nu toate sunt întotdeauna bune, fiindcă putem învăța câte ceva din fiecare întâmplare.
  Iar pentru a nu fi dezamăgiți prea rapid de nereușite, poate e mai bine să ne impunem țeluri mai mici și să învățăm sa ne bucuram și de mărunțișurile vieții.
  Fiindcă dacă ne putem bucura de puțin, imaginați-va cât de fericiți putem fi când ni se întâmplă ceva mai măreț.

  Cât despre viață, vă las cu vorbele unei persoane care a trăit aproape un secol:

1. Viața nu este dreaptă, dar este totuși bună.
2. Când ai dubii, fă următorul pas mic.
3. Viața este prea scurtă ca să nu te bucuri de ea.
4. Nu jobul va avea grijă de tine când ești bolnav. Prietenii și familia vor avea.
5. Nu cumpăra lucruri de care nu ai nevoie. Economisește pentru lucruri importante.
6. Nu trebuie să câștigi toate disputele. Fii cinstit cu tine însuți.
7. Plângi împreună cu cineva. Ajută mai mult decât să plângi singur.
8. Împacă-te cu trecutul ca să nu-ți strice prezentul.
9. Nu îți compara viața cu a altora. Nu ai cum să știi despre ce este călătoria lor.
10. Scapă de tot ce nu îți trebuie. Dezordinea te va trage în jos în multe feluri.
11. Respiră adânc. Îți calmează mintea.
12. Orice nu te omoară chiar te face mai puternic.
13. Alege întotdeauna Viața.
14. Nu e niciodată prea târziu pentru a fi fericit, dar depinde numai de tine și nu de altcineva.
15. Nimeni în afară de tine nu este responsabil cu fericirea ta
16. De fiecare dată când ești într-o situație care pare dezastruoasă întreabă-te: va conta asta peste cinci ani?
17. Fii prezent și bucură-te de viață cât de mult poți acum.
18. Ce cred alții despre tine nu este treaba ta.
19. Ieși afară în fiecare zi. Miracolele te așteaptă pretutindeni
20. Viața nu vine legată cu o fundă, dar e totuși un cadou.

Georgia - țara, nu statul

  A fost odată ca niciodată, un colț de lume situat atât la mare, cât și la munte, dar care nu se afla nici în Asia, dar nici în Europa.

  Este o poveste cum că georgienilor, sau gruziniilor, cum li se mai zice, Dumnezeu le-a dat țara lui, fiindcă aceștia au fost prea leneși ca să își aleagă o țară.  Și într-adevăr așa și este, țara este una deosebit de frumoasă, însă oamenii sunt mult mai leneși, chiar și decât noi românii.

Gudauri

  Însă în ciuda acestor lucruri, oamenii sunt foarte ospitalieri, iar țara merită văzută. Poate de aceea am și ales să o vizităm, dar și datorită unicității sale, dată de poziția geografică și politică în care se află.

  Fiind o fostă componentă a uniunii sovietice, însă nefăcând parte din uniunea europeană, Georgia este undeva prinsă la mijloc și ne aduce aminte de România anilor '90 însă un pic mai dezvoltată, cel puțin din punct de vedere turistic.

Tbilisi - Capitala Georgiei

  Călătoria noastră începe din Kutaisi, un oras situat în centrul țării, unde suntem întâmpinați de George ( Gheorghi ) un tânăr ambițios și patriot, care ne povestește istoria țării și ne învață câteva cuvinte în limba Gruziniilor, în timp ce gonește cu 100 km/oră pe șoseaua străbătută pe ici colo de vaci, de o statură mai mică față de ale noastre.

Fantana Colchis, din Kutaisi

  Georgienii au un stil de condus aparte, toți trec pe roșu, nimeni nu acordă prioritate pietonilor, aceștia mai degrabă traversează drumul prin sensul giratoriu, decât pe la trecerii, în schimb au un sistem de semnalizare prin claxoane, cu ajutorul căruia se pot înțelege în trafic.
  Însă în restul momentelor de zi cu zi sunt oameni foarte pașnicii, vorbesc frumos cu toată lumea, se salută pe stradă, își zâmbesc mai tot timpul.
  În ciuda faptului că mulți nu cunosc decât limba maternă sau cea rusă, ne-am putut înțelege cu toată lumea.

Kutaisi

  Prima zi ne-am petrecut-o in Kutaisi, oraș situat în centrul țării, de unde ne facem planul pentru restul călătoriei.
  De aici am luat Marushka spre Batumi, un fel de maxi-taxi. Drumul a fost lung, iar Marushka nu avea nici climă, nici centurii de siguranță, însă nu aveai nevoie de ele, fiindcă circula cu toate geamurile deschise și nu pleca din stație până nu era plin ochi, încât nu aveai cum să te miști în el nici dacă vroiai.

 

 

  Pe drumul spre Batumi am văzut zone nu prea frumoase, unde doar vegetația era de o abundență deosebită, iar și de data aceasta vacile erau cele care îți făceau pulsul să crească în timp ce șoferul făcea slalom printre ele.

Batumi, vazut de pe plaja Marii Negre

  Odată ajunși în Batumi suntem fermecați de frumusețea orașului, care avea un contrast impunător față de peisajul de până acum.
  Batumi este un oraș port aflat pe litoralul Mării Negre, care a prosperat de-a lungul timpului datorită comerțului maritim.

  Aici ne-am petrecut două nopți într-o locației nu foarte luxoasă, dar cu o vedere spectaculoasă.

  Timp în care am putut descoperi atât vechile cartiere din centrul orașului, unde clădirile sunt înghesuite, una peste alta, majoritatea fiind compuse dintr-un magazin la parter și locuințele băștinașilor la etaj, cu balcoane, terase și scări exterioare.

 Pe de altă parte pe malul mării răsăreau clădiriile din oțel și sticlă, care parcă făceau parte din altă lume, dând un aer cosmopolit litoralului. Aici vechiul se întâlnește cu noul, Estul cu Vestul, amestec care îi dă un caracter aparte acestui oraș.

        

Orasul Batumi

  Și probabil cel mai interesant lucru pentru noi, a fost că aici am văzut pentru prima dată cum soarele apune peste Marea Neagră, ceea ce ne-a dat posibilitatea să surprindem câteva cadre de poveste.

 

Ali & Nino

  De pe malul mării, am plecat în direcția capitalei Tbilisi, de data aceasta cu un tren modern, dotat atât cu climă, cât și cu Wi-Fi  ceea ce face ca discrepanța dintre sărăcie și bogăție sa fie și mai mare.

Gara din Batumi

  În Tbilisi am stat într-o clădire veche din centrul orașului, însă apartamentul era renovat recent, într-un mod deosebit, iar gazda noastră George, adică Ghiorghie, a fost foarte de treaba.

Tbilisi

  De aici am putut descoperi fermecătorul Tbilisi la pas, prin centrul vechi cu căsuțele colorate și străzile întortocheatecare se cățărate pe stâncile din jurul Fortăreței Narikala și de unde statuia Mama Georgiei privește cu îndârjire către oraș.

 

  

 

 

  Puțin mai jos de fortăreața găsim o biserică armeană, unde avea loc o ceremonie de cununie și spre surprinderea noastră am fost lăsați să facem poze în timpul slujbei.

       

  Mai departe am străbătut promenadele cu magazine și restaurante, unde am avut de ales între bucătăria georgiană, turcească sau arabă, însă printre ele am găsit și mâncăruri europene.

      

  Mie personal, cel mai mult mi-a plăcut Khachapuri, o plăcintă cu brânză și ou. Iar cât despre băuturi, nu pot să zic decât că georgienilor le place vinul, dar într-adevăr au și cu ce se lăuda. Pe lângă vinuri, pot să mai menționez și apele minerale, de numeroase sortimente, sărate, sulfuroase etc.

  Lăsând în urmă restaurantele dăm de un pod și o construcție futuristică,  care se îmbină cu vechiul Tbilisi într-un mod tare interesant.
  Spre seară o luăm la pas pe străzile din Tbilisi, unde ne bucurăm de atmosfera localurilor și barurilor.

Straziile din Tbilisi

Tbilisi noaptea

  În următoarea zi avem plănuită o excursie în Munții Caucaz, sub vârful Kazbek, într-o excursie organizată de Agenția Live Georgia.
  Pe drum ne împrietenim cu ceilalți pasageri, o rusoaică venita tocmai din Siberia, o chinezoaica de la care nu am aflat prea multe fiindcă a dormit mai tot drumul, un italian foarte vorbăreț și prietenos, și cu șoferul, pe care îl chema, binențeles, tot Gheorghi.

  Prima oprire este la Fortăreața Ananuri, un punct strategic ridicat în sec. al XIII-lea pe vechiul drum de legătură dintre Georgia și Rusia, vechile fortificații aduc a construcții persane, poate și datorită faptului că pe aici a trecut odată drumul mătăsi.

Costume populare Georgiene

Fortareata Ananuri

Fortareata Ananuri

  Mai departe ne oprim la doua izvoare de apă minerală, și într-un final ajungem într-un loc  de poveste, pierdut printre nori, unde vacile și caii pasc liniștiți pe pajiștea alpină, la o altitudine de peste 2000 de metri.

Vedere către Mănăstirea Gergeti

Vedere catre Vf. Kazbek

 De aici putem vedea baza muntelui Kazbek, vârful acestuia fiind bine ascuns în nori, fapt care îl face și mai misterios.

Vedere catre Manastirea Gergeti

  Iar în partea opusă vedem Mănăstirea Gergeti, dedicată Sfintei Treimi și edificată în secolul al XIV-lea, la o altitudine de 2170 metri pe stâncile ce umbresc orașul Stepantsmida, una dintre așezările izolate din inima munților Caucaz.

Vedere către orașul Stepantsmida

   Aici de sus, totul pare altfel, timpul parcă trece cu încetinitorul, iar norii ne cuprind din toate partițiile, forțându-ne să ne întoarcem la mașină și să ne continuăm drumul înapoi spre Tbilisi.

Manastirea Gergeti

Vaile alpine din Gudauri

Vedere catre M-ti Shani

În acea seara, ne-am petrecut timpul rămas pe străduțele din Tbilisi, unde am putut savura un vin tradițional georgian și ne-am depănat amintirile acestei excursii.

  Cu acestea fiind spuse nu pot decât să sper ca v-am trezit interesul pentru o aventură în inima Caucazului, însă va trebui totuși să țineți cont de un lucru... nimic nu va fii precum vă imaginați, ci mult mai interesant decât atât !

Fiți diferiți !

  Stereotipul perfect...  Ea prințesă, El ciumeg. Cam ăsta tinde să fie tabloul de familie pe care îl regăsim în ultima vreme mai peste tot.
   Și nu vreau sa fiu bădăran, fiindcă nu-mi stă în caracter, dar ma uit în jurul meu și văd numai clișee de genul acesta. Aș fii pus o poză cu cei care mi-au declanșat în minte gândurile acestea, însă nu îmi permit să mai fiu considerat și nesimțit, pe lângă bădăran.  Fiindcă mai am un pic și mă încadrez și eu în stereotipul perfect  😃 😜 😉
   Și trecând de la glumă la lucruri mai serioase, îmi pun întrebarea:
   Oare ce le place oamenilor să vadă unii la alții ?  Doar superficialitate și impresii eronate.
   Chiar nu mai există nici o conexiune sufletească ?
   Totul se rezumă doar la ambalajul exterior ?
   Sincer nu vreau să cred asta, eu unul nu vreau să fac parte din stereotipul perfect, îmi place să fiu așa cum sunt, cu ale mele, bune și rele.
   Fiindcă nu exista om perfect pe lumea asta, iar cei care încearcă să devină precum stereotipul perfect, vor deveni lipsiți de personalitate și vor fi goi pe dinăuntru.
   Fiți diferiți, dar in același timp nu uitați să fiți și buni, fiindcă binele învinge în final !

C'est la vie !

  În ultima vreme mi se pare că discrepanța dintre păturile sociale este din ce în ce mare, cei bogați trăiesc în case tot mai luxoase, iar cei saraci în colibe tot mai dărăpănate.
  Însă ce mi se pare mai interesant este că omul bogat fiind oribit de bani, uita ce înseamnă adevărata fericire, în schimb ce săracul se bucura de orice mărunțiș.
  Fiindcă adevarata fericire întotdeauna se regăsește în lucrurile mărunte, peste care tot mai  mulți trec cu nepăsare.
  Dacă nu putem găsi fericirea într-un zâmbet sau o floare, nu cred că o vom găsi vreodată într-o posesie materială de mare valoare.
  Și în final trei lucruri contează în viață: cât de mult ai iubit, cât de bun ai fost cu celelalte ființe, și cu câtă împăcare ai lăsat să plece lucrurile și persoanele care nu-ti erau menite.
  Iar asta înseamnă in trei cuvinte: Dragoste, Compasiune și Înțelepciune.
  Iar cine nu înțelege nici acum ce zic, înseamnă că a trecut prin viață ca rața prin apă.

  C'est la vie, mon amies !